De fapt a fost inceputul multor lucruri..pentru ea era cel mai important si frumos inceput de pana atunci si nu constientiza ce avea sa urmeze. Nu se mai gandea la nimic, era pentru prima data cand doar simtea, isi dorise asta atat de mult pana atunci si pur si simplu nu putea crede ca ceea ce visase ea se implinise. Ii dadea lui tot ce avea mai bun.
Nu ii mai era frica de ceea ce o astepta pentru ca il intalnise pe..el. El, cel care pretindea ca o iubeste, el cel care o saruta, o lua in brate si ii spunea vorbe frumoase. O facea sa se simta implinita. Il adora pur si simplu. Adora felul in care ii vorbea, in care se uita la ea, cu acei ochi care o hipnotizau, ii adora zambetul...Adora si iubea tot ce avea legatura cu el. Dar nu, nu traiau intr-o poveste cu final fericit. Totul a inceput repede si s-a terminat tot atat de repede. Acum nu isi mai vorbeau de aproape o luna, el hotarase asta. De ce? Nu stia. Nici nu mai voia sa stie tot adevarul acum, poate alta data. Ceea ce era important de stiut, si de ceea ce era sigura stia- acum ii era foarte dor s-o faca din nou sa traiasca cu adevarat, s-o faca sa simta din nou, avea nevoie de el. Era neconditionat si irevocabil indragostita de el...
Durerea cu care se trezise nu se datora oboselii sau mancarii. Cand s-a ridicat in picioarre a simtit furnicaturi in tot corpul ca si cand mii de corzi metalice ar fi vibrat in interiorul ei. Avea un sentiment ciudat, pe langa faptul ca ii era nespus de dor de el, de saruturile si de atingerile lui avea impresia ca azi va fi ultima zi cand il va vedea. Si nu se insela…
A mers ca de obicei la scoala, a stat ca de obicei uitandu-se in gol, imaginandu-si-l pe el, a fost imuna din nou la tot ce se intampla in jurul ei; nu ii mai pasa. Era alta. Interiorul ei se modificase si era aproape de necunoscut. Arata altfel si pe dinafara- fata ii era palida si alba, cu exceptia cercurilor vinetii pe care i le lasasera noptile nedormite in care plangea. Cand in sfarsit se pregatea sa plece spre casa, sa ajunga in dormitorul ei, in care era atat de placut pentru ca era singura, fara sa fie nevoita sa zambeasca si sa para nemultumita; era singura ei usurare sa stea sa priveasca deprimata pe fereastra si sa ii lase sa ii scape cateva lacrimi. Nu avea chef de un plans serios ziua, pe asta il pastra de obicei pentru culcare cand trebuia sa se gandeasca la ziua urmatoare- a primit un mesaj. De la ..el. Nu putea sa creada. Statea cu telefonul in mana si se uita la ecranul care ii arata ca a primit un mesaj de la “iubire”. Ii scria scurt: “Vreau sa ne vedem. Asteapta-ma pe coridor.” Asa a si facut. In 5 minute toti au plecat, ca si cand stiau ca nu trebuie sa asiste la ceea ce urma. Ura acel corrdor lung cu doua usi, una la un capat si una la capatul opus. Il asociase cu atat de multe lucruri: cu viata si moartea, cu intalnirea si cu despartirea dintre doua personae, cu un inceput si un sfarsit…
Nu mai venea. Il astepta deja mai bine de 15 minute. S-a hotarat sa plece cand cineva a pucat-o de mana. Era el. Avea acelasi chip angelic, cu zambetul lui strengaresc, privind-o cu ochii lui calzi de care ei ii era ata de dor. A ramas nemiscata. Parca toate sentimentele se adunase la un loc in ea: durere, frica, speranta, fericire…iubire. A prins-o de talie si a sarutat-o. Nu era genul de sarut precaut de care isi amintea. S-a lasat in voia sentimentelor fara sa se mai poate gandi la ceva. Era ametita la propriu. El nu stia ce sa creada pentru ca ea doar se uita, mirata, speriata si neincrezatoare. Dar daca stia ca urma sa se sfasie si mai mult, macar sa primeasca cat mai mult posibil. Asa ca l-a sarutat si ea cu inima bubuindu-i intr-un ritm nebunesc, incoerent, in timp ce respiratia i se transforma in gafaiala si degetele i se miscau lacome pe fata lui. Ii simtea corpul lipit de fiecare trasatura a ei, iar mainile lui ii descopereau trasaturile fetei in acelasi mod in care ale ei i-o atingeau pe a lui. Parfumul lui o innebunea. El si-a trecut buzele incet de-a lungul obrazului ei, de la ureche la barbie si inapoi. Ea a tremurat si l-a lasat sa temine, apoi l-a imbratisat ca sa isi ascunda o lacrima care ii curgea pe obraz. A pasit inapoi si s-a uitat adanc in ochii lui albstri fara sa spuna un cuvant. Atunci si-a dat seama de ceea ce avea sa o distruga. Nu o iubea cu adevarat, nu o iubea la fel de mult cum ea il iubea, el simtea doar ..pasiune pentru ea…pasiune si atat. Il atragea ceva la ea, dar nu era si altceva. Nu mai avea forta sa il accepte din nou, pentru ca el doar se juca cu ea, doar atunci cand avea nevoie de ea o "iubea". Mereu se intorcea pentru ca doar ea il iubea cu adevarat, pentru ca ea mereu il accepta, mereu il primea inapoi, mereu era acolo pentru el. Dar de cate ori trebuie sa treci prin acelasi lucru ca sa nu te mai lasi ghidat de sentimente?! Nu mai putea sa il accepte din nou, nu mai putea sa il lase sa ii faca rau din nou, sa ii produca atata durere, oricat de mult il iubea...I-a zambit scurt cu ochii plini de lacrimi, i-a soptit numele si i-a zis: “Ai grija de tine.” Apoi s-a intors si a plecat. I-a simtit privirea cum o urmarea si pasul pe care l-a facut ca sa o opreasca, dar nu a oprit-o, poate pentru ca stia ca ea merita ceva mai mult decat el ii putea oferii. Ea s-a mai uitat odata la el si a spus incet: “P.S. Te iubesc”, ca mai apoi sa plece definitiv. Toate amintirile i se derulau in minte, tot ceea ce fusese odata, si simtea ca se va prabusi. Era cumplit. Avea impresia ca i se facuse o gaura imensa in piept, care lasau rani deschise si care stia ca vor continua sa pulseze si sa sangereze mult timp. Dar a reusit intr-un final sa ajunga la sfarsitul coridorului, care i se paruse infinit de lung, a deschis usa si chiar daca isi dorea enorm de mult sa il mai priveasca odata nu a facut-o, a mers inainte si a lasat usa sa se izbeasca in spatele ei. Era vie-simtea durerea care ii radia din piept, trimitand valuri de suferinte spre membre si spre cap- dar era suportabila. Stia ca putea sa traisca cu asta…
